Imposibil

Am spus ieri o vorbă în care am ajuns să cred acum foarte mult timp şi mă bucur de această mică înţelepciune acumulată: “Eu încerc să fac bine, alţii se plâng că le fac rău, în schimb! Dar nu putem să mulţumim pe toată lumea, nu? Şi nici măcar nu trebuie!

Când eram în facultate, una dintre dintre profesoare ne repeta mereu: “Copii, eu nu vreau ca voi să mă iubiţi. Eu vreau să fac din voi oameni.” Şi iată cum acest adevăr enervant pe atunci a devenit în timp unul dintre motto-urile mele. Suntem obişnuiţi să auzim şi să ne spunem că nimic nu este imposibil în viaţa aceasta. Şi cred, într-adevăr, că orice îţi doreşti cu adevărat, reuşeşti să obţii, să îndeplineşti, etc. Doar că trebuie să îţi doreşti acel ceva cu adevărat, iar de multe ori noi nu ştim dacă ne dorim un lucru cu adevărat şi ajunge astfel să ne mai scape situaţia de sub control şi printre degete.

Ce vreau să spun este că deşi nimic nu pare imposibil şi toate formele de terapie încurajează lucrul acesta, iată cât de imposibil este să te iubească/îndrăgească toată lumea sau să mulţumeşti pe toată lumea. Pare că ai mai auzit undeva lucrul acesta, nu? Îţi sună foarte cunoscut! Eu personal, în clipa în care am înţeles sensul acelor cuvinte, “Copii, eu nu vreau ca voi să mă iubiţi. Eu vreau să fac din voi oameni.” , am simţit o sursă de libertate interioară. Desigur, nu este vorba despre non-conformism, nepăsare, durere în cot sau lipsa slavei deşarte, dar cred că este esenţial să te poţi detaşa de tot ceea ce înseamnă “părerea” celuilalt despre tine. În fond, o părere doar, nici măcar o reflecţie! Părere despre un gest, o faptă, un cuvânt, o situaţie din care ai făcut parte.

Înţelepciunea supremă în toată povestea aceasta îmi pare a fi capacitatea de a discerne adevărul tău de adevărul celuilalt, de situaţie şi de adevărul general recunoscut. Pentru că nu poţi fi indiferent dacă nu cunoşti toate aceste detalii. Te poţi numi ignorant, eventual. Iar adevărul îl dobândeşti prin muncă multă, linişte multă, introspecţie, cunoaştere de sine, analiză, etc. Şi îmi pare că toţi cei asemenea Sfinţilor Părinţi s-au cam dus, greu să îi mai egaleze cineva.

Adevărul meu va fi întotdeauna diferit de al tău. Povestea mea nu e ta, iar povestea ta nu îmi aparţine, nu o cunosc. Am auzit-o puţin câte puţin prin cuvintele tale, dar cuvintele tale sunt cuvinte vândute la kg. Ne vindem la kg. Deşi trăim uneori aceeaşi poveste, cuvintele tale povestesc altceva decât ceea ce povestesc eu. Poveastea mea, oglinda mea; povestea ta, oglinda ta, sufletul meu, oglinda şi viaţa mea.

Suntem toate acele banale şi mici gesturi pe care le facem zi de zi, nu suntem deloc acea faptă măreaţă pe care o facem o dată pe an! Respirăm în fiecare secundă, nu doar o dată pe an! Şi dacă suntem respiraţie după respiraţie, de ce avem nevoie de respiraţia falsă a celor care stau fără creier şi aer 364 de zile pe an?

Mă tot întreb multe lucruri şi mă minunez. Departe perfecţiunea şi adevărul absolut de mine, dar încerc să fiu prezentă şi să mă bucur de fiecare mic gest, frunzuliţă, carte, ploaie, ger, de fiecare 10 lei pierduţi, de fiecare eşec, parfum, ş.a.m.d. Te invit să te bucuri alături de mine sau să îmi dai pace, dacă nu doreşti asta. Suntem acaparaţi de prea multă ură, invidie, războaie, pornografie, minţi bolnave şi obosite de viaţă… pur şi simplu vreau altceva! Iar dacă în acest altceva al meu, te-am rănit vreodată, te rog să mă ierţi, e încă neştiinţa! Mai am şi eu muuulte de învăţat!

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s